Promo

Recenzie – "Nunta nemiloasa" de Yann Queffelec

Grecii vechi stiau ce stiau cand stipulau existenta unor familii blestemate de zei. Tragedia genereaza tragedie, raul nu dispare dupa o generatie, ci trece asupra celor viitoare. 

Yann Queffelec este un autor francez care a castigat Premiul Goncourt in 1985 pentru romanul sau Les Noces barbares, tradus in engleza drept Nunta. Este fostul sot al pianistei Brigitte Engerer si fratele lui Anne Queffelec.

Romanul de 309 de pagini, cu actiunea pe coasta de sud-vest a Frantei la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, spune povestea lui Ludovic, fiul unei fete de la tara de 13 ani, violata de trei soldati americani. Cartea este disponibila in librariile online si pe site-ul site-ul ColtulColectionarului.

Castigator al Premiului Goncourt, romanul contrapunde intelepciunea impotriva nebunilor, indicand cum o societate aplica gresit termenii. Fruct al unui viol si al unei mari iubiri dezamagite, Ludovic, un copil urat de mama lui prea tanara – Nicole si bunicii sai, si-au trait primii ani ascunsi intr-o mansarda. Situatia nu se imbunatateste dupa casatoria lui Nicole cu Micho, un mecanic curajos si bogat, care cauta sa-l protejeze pe Ludovic. 

Autorul o caracterizeaza pe Nicole fara nuanta; cruzimea ei rigida si neexaminata fata de Ludovic pentru urmatorii 16 ani este defectul major al romanului. 

Psihanaliticul concept de transmisie transgenerationala exact acest lucru inseamna. Oricum, un fapt e sigur: lipsa iubirii atrage fie ura, fie o iubire mai odioasa decat cea mai crunta dintre uri. Nu despre altceva trateaza romanul francezului Yan Queffelec, “Nunta nemiloasa”, incununat cu Premiul Goncourt pe anul 1985. Intr-adevar, psihologic este verosimila alegerea facuta de Nicole Blanchard care, violata la varsta de treisprezece ani, da nastere unui copil pe care nu-l va arata deloc lumii.

Amintire perpetua a traumei, micul Ludo este crucea pe care Nicole nu vrea (nu poate) sa o poarte. La fel, nici bunicii materni nu sunt dispusi sa-si asume existenta acestui copil nedorit. De unde violente teribile, insa si mai rau, lipsa celei mai elementare afectiuni. Izolat, inchis de ochii lumii in pod, batut, infometat, Ludo este perfectul tap ispasitor al unei crime de care nu e raspunzator.

Faptul ca mama lui se casatoreste cu un potential tata (mai) normal nu schimba cu nimic lucrurile. Ruptura este definitiva. Micutul este internat intr-un centru infantil pentru usoare dizabilitati mentale, unde nu va fi niciodata vizitat de Nicole. Si totusi, Ludo e marcat de nostalgia pentru o figura materna ideala si idealizata, dupa care tanjeste esential.

El evadeaza de la centru si-si cauta cu disperare mama. Intalnirea lor nu va insemna deloc paradisul promis, caci respingerea primordiala este reiterata de Nicole. Nefericit, disperat, vaduvit de lumina ultimei sanse, Ludo isi ucide mama intr-un elan neclar (iubire, ura, exces de iubire-ura), pentru a-si lua viata imediat dupa aceea. O istorie tragica, despre neputinta dragostei si lipsa de sens a absentei acesteia. Totul povestit cu mare arta de Yan Queffelec, un adevarat maestru al acumularilor de tacuta tensiune literara. Un roman ravasitor, despre o experienta umana limita.

Cartea a fost ecranizata in 1987. Productia belgiana “Les noces barbares” (regia si adaptarea pentru ecran, Marion Hansel, distributia incluzandu-i pe Marianne Basler, Thierry Fremont si Yves Cotton) a castigat marele premiu la Festivalul de film de la Barcelona din anul respectiv.