Prima licitatie Sotheby’s in Romania

Desi patronata de celebra casa Sotheby’s, licitatia de arta contemporana a fost o reusita partiala, semn ca nu avem inca o piata viabila de arta.

In luna august, la Resedinta de Vara a baronului Samuel von Brukenthal din Avrig, compania Rehau a organizat un campus artistic la care au participat zece tineri pictori, alesi in urma unui concurs, din doua dintre centrele importante de arta din Romania – Bucurestiul si Clujul. Este de notat ca, pe langa artistii deja consacrati, cu o activitate importanta in domeniu, cum ar fi Gorzo, Gili Mocanu, Mircea Suciu sau Sebastian Moldovan, in aceasta manifestare artistica au fost inclusi si studentii Facultatii de Arte din Cluj – Kristina Ratiu, Bogdan Tucudean sau Veres Szabolcs.

Lucrarile realizate pe durata taberei au fost apoi licitate pe data de 23 noiembrie, in cadrul evenimentului REHAU ARTGala ROMANIA 2007, de catre celebra casa Sotheby’s, aflata cu aceasta ocazie pentru prima oara in Romania. Licitatia a fost condusa de Nadine Kriesemer, deputy director in cadrul Sotheby’s Zurich, care s-a straduit sa ridice pretul lucrarilor, lucru dificil in conditiile in care acestea au fost disputate doar de cinci, sase ofertanti. In ciuda celor cca 400 de invitatii trimise, colectionarii de arta, oamenii de afaceri si politicienii (probabil ocupati cu campania electorala) au intarziat sa apara. Se pare ca arta contemporana nu este inca vazuta de catre acestia ca o investitie de viitor. In total, cele 10 lucrari au obtinut 38.500 euro, putin fata de preturile vehiculate pe piata internationala.

Unele lucrari au ramas la pretul de pornire sau au primit 100 de euro in plus, cateva au inregistrat o crestere modesta – lucrarea lui Dumitru Gorzo, pret de plecare 5.000 euro, vanduta cu 10.000, cea a lui Gili Mocanu, initial 3.500 euro, vanduta cu 4.400, sau cea a lui Sebastian Moldovan, initial 2.000 euro, vanduta cu 2.800. Cumparatorii sunt oameni din conducerea firmei Rehau sau parteneri Rehau, iar doi dintre artistii reprezentati de Galeria H’art au fost cumparati de catre Dan Popescu, curator si manager al acesteia. Singurul cumparator din afara proiectului este Stavros Lekkakos, CEO Piraeus Bank Romania, care a cumparat doua lucrari cu 7.600 euro. Evenimentul este prima incercare de crestere a cotei artistilor contemporani din Romania si se pare ca este unul prematur.

Piata de arta contemporana locala este una in formare. In lipsa unei infrastructuri viabile si a unui sistem valid de promovare, artistii care au reusit sa se impuna pe plan international pot fi numarati pe degete. Alaturi de cele cateva galerii ce au inceput sa participe la targuri internationale si de participarile individuale ale artistilor la manifestarile internationale de prestigiu, scena artistica va fi dinamizata pe viitor de un nou factor.

Intre cei ce vor juca un rol tot mai important in formarea unei piete locale viabile de arta se vor afla bancile, casele de asigurari, marile companii, ce incep a se ralia la ceea ce in Occident este deja traditie – sustinerea expozitiilor prin sponsorizari si achizitia de arta contemporana. Recenta initiativa a REHAU Romania constituie un semnal pozitiv in aceasta directie.

Pe acelasi subiect

Recente