Romancier, eseist, dramaturg, reprezentant al existentialismului si militant social, a influentat profund generatiile viitoare de scriitori prin filozofia si universul sau literar. Este primul laureat din istoria Premiilor Nobel care a respins distinctia, invocand refuzul “scriitorului” de a fi “transformat in institutie.”
Jean-Paul Sartre s-a nascut in Paris la data de 21 iunie 1905, intr-o familie de burghezi care ii ofera o educație conservatoare. Dupa ce absolva Scoala Normala Superioara in 1929, se inroleaza in Armata Franceza, intre anii 1929-1931.
In 1938, primul sau volum La Nausee (Greața) vede lumina tiparului si un an mai tarziu, publica un volum de povesti intitulat “The Wall” (Zidul). Cea mai importanta opera a sa, catalogata ca fiind cea care a pus bazele existentialismului in Franta, L’Etre et le Neant (Ființa și neantul), este lansata in anul 1943.
Anul 1945 marcheaza contributia lui Sartre la apariția revistei literare și politice Les Temps Modernes. In cadrul acestei publicatii, scrie manifestul-program, impreuna cu prietenul sau, Maurice Merleau-Pontz. In 1946 ține la Sorbona celebra conferința intitulata „Existentialismul este un umanism”, in care expune filozofia și morala existențialista. Simpatia lui Sartre fața de comunism si Uniunea Sovietica il indeparteaza de prieteni sai de marca precum Andre Gide, Albert Camus si Andre Malraux.
Activitatea sa literara este intrerupta in anul 1939, cand Armata Franceza este mobilizata. In iunie 1940 este luat ca prizonier si inchis de catre germani, fiind insa eliberat un an mai tarziu. In acest timp, a reusit sa scrie inca o carte si sa produca doua piese de teatru.
Anul 1964 il propulseaza in mijlocul unui scandal mediatic. Controversele sunt alimentate de refuzul lui Sartre de a primi Premiul Nobel pentru literatura, motivand ca „nici un om nu merita sa fie consacrat din timpul vieții”.
Epistola lui Jean-Paul Sartre adresata reprezentantilor Academiei Suedeze avea sa fie data publicitatii ulterior.
“Domnule Secretar,
Dupa anumite informații de care am luat cunoștința astazi, aș avea anul acesta unele șanse sa obțin premiul Nobel. Deși ar fi prezumțios sa ma pronunț asupra unui vot inainte ca el sa aiba loc, imi iau libertatea de a va scrie pentru a risipi sau a evita o neințelegere. Va asigur mai intai, Domnule secretar, de profunda mea stima pentru academia suedeza și premiul cu care ea a onorat atația scriitori. Cu toate acestea, din niște motive care imi aparțin și din altele care sunt mai obiective, doresc sa nu figurez pe lista laureaților posibili, și nu pot și nici nu vreau, nici in 1964, nici mai tarziu, sa accept aceasta distincție onorifica. Va rog, Domnule secretar, sa acceptați scuzele mele și sa credeți in inalta considerație pe care v-o port,
J.-P. Sartre”
In pofida acestui lucru, la 22 octombrie 1964, un membru al Academiei il desemneaza oficial castigator: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate și prin cautarea adevarului pe care le reprezinta, a exercitat o vasta influența asupra epocii noastre.” Scrisoarea fusese deschisa abia dupa ce votul a avut loc.
Asadar, Sartre e nevoit sa redacteze inca o scrisoare Academiei.
“Motivele personale sunt urmatoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat intotdeauna distincțiile oficiale. Dupa razboi, in 1945, cand mi s-a propus legiunea de onoare, am refuzat deși aveam prieteni care erau in guvern. La fel, n-am dorit niciodata sa intru in College de France așa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. (…) Nu e același lucru daca semnez Jean-Paul Sartre sau daca semnez Jean-Paul Sartre laureat al premiului Nobel. Un scriitor trebuie sa refuze sa se lase transformat in instituție, chiar daca acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum.”
Printre lucrarile sale de filozofie se remarca: L’Imagination (Imaginația), 1936; La Transcendence de l’Ego. Esquisse d’une description phenomenologique (Transcendența egoului. Schița pentru o descriere fenomenologica), 1936; Esquisse d’une theorie des emotions (Schița pentru o teorie a emoțiilor),1939; L’Etre et le Neant. Essai d’ontologie phenomenologique (Ființa și neantul) 1943.
A scris piese de teatru: Les Mouches (Muștele), 1943; Huis clos (Uși inchise), 1945; Morts sans sepulture (Morți fara mormant) 1947; Les Mains sales (Mainile murdare) 1948; Nekrassov, 1956, si critica: Baudelaire, 1947; Saint-Genet, comedien et martyr (Sfantul Genet, comediant și martir) 1952; Critiques litteraires (Cronici literare) 1975; Mallarme, 1984.
Autobiografiile, memoriile si corespondența sunt reliefate in lucrarile: Les Mots (Cuvintele), 1964; Carnets de la drole de guerre (Carnete dintr-un razboi ciudat), 1983; La Reine Albemarle ou le dernier touriste (Regina Albemarle sau ultimul turist), 1991; Lettres au Castor et a quelques autres (Scrisori catre Castor și catre alte cateva) 1983.
Ca urmare a unei embolii publmonare, Jean-Paul Sartre se stinge din viata la 15 aprilie 1980, in Paris, la varsta de 75 de ani. Considerat “filozoful libertatii“, Sartre si-a dedicat intreaga viata studiului “Mi-am inceput viata asa cum, fara indoiala, mi-o voi sfarsi, in mijlocul cartilor”.