Ceaiul verde, denumit si ceai nefermentat sau ceai virgin, este unul dintre cele mai purificatoare ceaiuri pentru organism. De acolo si pseudonimul – virgin. Ceaiul verde este obtinut din frunzele de Camellia Sinensis, planta ce creste in peste 50 de tari, din Rusia in Argentina si din Brazilia in Mozambic. India, Sri Lanka, Kenia si China sunt cele mai cunoscute tari pentru productia de ceai verde si cu siguranta se afla si printre cei mai fideli consumatori, intrucat aceste tari apreciaza cel mai mult calitatile ceaiului verde. Produsul din frunzele Camellia Sinensis poate fi verde, negru sau alb, fermentat sau nu, afumat sau nu, cunoscand o gama deosebit de larga de tipuri. Insa ceaiul verde cu siguranta este obtinut fara fermentatie (si denumirea lui atesta acest lucru), astfel incat indata dupa ce este cules, frunzele sunt torefiate, adica trecute prin abur, ulterior uscate si rulate, o modalitate simpla prin care fermentarea este impiedicata.
Istoric si intrebuintari
Ceaiul verde este cunoscut de oameni de mii de ani si tot de atata timp este si folosit, insa omenirea a inceput cultivarea lui abia prin anul 350 I.Hr., in China evident si in Japonia prin anul 700 i.e.n. Pe continentul asiatic a fost apreciata mai mult ca o planta vindecatoare decat ca o simpla bautura, asiaticii mentinand practic traditia datorita faptului ca, impropriu spus, ei sunt dependenti de aceasta licoare; o beau ca pe apa; cateva mituri spun ca acesta ar fi motivul pentru care asiaticii arata vesnic tineri si nu se incretesc la piele precum celelalte popoare, iar in floarea maturitatii arata ca si copiii. In Europa, ceaiul verde apare prima data abia prin secolul al 16-lea si este cunoscut sub numele de chai catai, fapt care a cam dus la ideea de ceai.
Se spune ca efectele sale benefice au fost descoperite intamplator de un oarecare imparat chinez, dar cu siguranta asiaticii nu aveau nevoie de un conducator care sa le spuna ca o planta vindeca (ei cam venereaza orice buruiana, ceea ce e de apreciat, fata de alte popoare care nu mai stiu ce animale sa omoare ca sa le consume organele – desi nici cu chinezii nu mi-e rusine). Ceaiul verde a fost folosit in acele prime descoperiri mai mult ca si mirodenie, la mancaruri, fiert sau pur si simplu macinat si presurat, fiind aplicat mai apoi ca medicament, bazele ritualului de a fi baut drept ceai fiind puse de un poet pe nume Lu-Yu, actiune in care acesta credea ca a descoperit armonia deplina. Cu incetisorul apar si ceainariile, la inceput prin vanzatori ambulanti, iar apoi cand Marco Polo ajunge in China, acestea deja faceau parte integrata in comunitatea si cultura locala.
Ce face ceaiul verde, cum si cu ce?
Proprietatile benefice ale ceaiului verde au fost evidentiate cu preponderenta, cel mai direct si la obiect (mai ales la inceputurile sale) in cartea unui calugar pe nume Eisai, un fel de manual de identitate al acestuia. Calugarul a spus cateva vorbe de duh precum: „Ceaiul este un medicament miraculos pentru mentinerea sanatatii. Ceaiul are o putere extraordinara de prelungire a vietii. Oriunde o persoana cultiva ceai va avea parte de o viata lunga.” si a afirmat si faptul ca din toate timpurile ceaiul a fost „elixirul care creeaza lacasul de nestramutat al nemuririi”. Ce a vrut sa spuna Eisai a fost, oarecum, ca ceaiul verde este inca din cele mai sacre si vechi vremuri apreciat ca medicament si ca acest lucru este tot mai simtit in ziua de azi, ceaiul verde avand un spectru foarte larg de prevenire a bolilor.
Ceaiul verde are in compozitia sa diverse uleiuri esentiale precum cofeina, teina, flavonoidele, teaflavina, vitamina C, tannini catechici, proteine, fier, fluor, calciu si alte cateva substante in cantitati mai reduse, dar cea mai importanta componenta este epigallocatechina gallata. Toate aceste substante, se pare, ne protejeaza impotriva stresului prin simplul fapt ca ele reusesc sa combata radicalii liberi produsi prin poluare cum ar fi fumul de tigara, fumul de la gazele de esapament, ultravioletele etc, iar substantele aromatice ii dau o savoare speciala. Toate acestea reusesc sa faca dintr-o simpla substanta precum ceaiul verde – unul dintre cei mai buni antioxidanti, diureticii, stimulatori cerebrali, stimulatori al proceselor de ardere a grasimilor si factor de protectie impotriva cancerului.
Ceaiul verde, intre bine si rau
Ca sa pastram lucrurile simple vom crea doua coloane imaginare pentru aceasta potiune magica numita ceai verde. Cum era de asteptat, ca la orice produs de larg consum, si acesta are efecte negative, iar printre ele se numara continutul de cofeina, prezenta de aluminiu si efectele polifenolilor asupra biodisponibilitatii fierului, acestea putand provoca o scadere semnificativa a biodisponibilitatii de fier din dieta, deci anemie si esecuri renale, iar daca specialistii se mai chinuie mult doaboara orice mit de planta miraculoasa (pentru azi-maine sustin ca nici consumul de apa nu mai e tocmai potrivit in cantitati mari pe timp de vara). Iar printre efectele pozitive se regasesc: reducerea tensiunii arteriale, actiune diuretica, are actiune antioxidanta, scade nivelul colesterolului din sange; imbunatateste circulatia sangelui si digestia, iar cele mai recente studii ar da de inteles ca ceaiul verde combate si Alzheimerul. Favorizeaza irigatia sanguina la nivelul tegumentelor, combate aparitia cariilor datorita aportului de fluor, este tonic, energizant si combate starile depresive.
Iar pentru incheiere, vom atasa cateva denumiri de ceaiuri verzi, atat chinezesti cat si japoneze, poate cineva e demn de a face diferenta: Jasmine jade pearls, Lu mu dan flowery, Pi lo chung, Lu’an Guapian, Gunpowder, Tuocha Yunnan, Kukicha, Genmaicha, Hojicha, Sencha, Himalaya.