Nu intelegeti gresit: articolul nu este nici critic, nici moralist – este cat se poate de normal sa gresiti uneori si de-abia apoi sa realizati cum ar fi trebuit sa procedati. Oricine a crescut un copil stie asta si stie ca a fi parinte este poate cel mai dificil lucru pe care il faci. Te simti responsabil pentru modul in care o fiinta umana creste si de prea multe ori te invinovatesti – nu acesta este scopul articolului, ci acela de a scoate in evidenta care sunt cele mai frecvente greseli in educatia unui copil – greseli care uneori pot fi evitate! Inca un lucru: exista, bineinteles, greseli mult mai grave decat cele de mai jos (a ignora un copil, a-l lasa mereu singur, a-l brusca, a-l abuza) – insa vorbim aici de cele mai comune greseli, nu de cele mai grave!
Top 10 greseli pe care le fac parintii:
A tipa la copil. Sigur, cine este parinte stie ca uneori, pur si simplu, nu stii cum sa il linistesti, cum sa il faci sa te asculte si ajungi la o limita a rabdarii. Si poti incepe sa tipi la copil – desi chiar tu l-ai invatat ca nu este bine sa tipi! Oricat te coplesesc emotiile, este bine sa te abtii sa tipi. In primul rand, ii oferi un exemplu negativ. In al doilea rand, il poti speria. Si in al treilea rand, copiii raspund mult mai bine si ascultator la un ton coborat si grav, nu la tipete! Un copil la care se tipa des se obisnuieste sa ignore acele tipete, sa considere „mama/tata iar zbiara degeaba” – mai rau, in timp, el devine ostil. Sigur, este o sarcina dificila – insa odata ce esti parinte, va trebui sa obtii un autocontrol emotional. Iar atunci cand stii ca esti pe punctul de a rabufni si tipa, opreste-te, ia o pauza, respira adanc si adopta un ton grav, serios si calm.
A ordona fara explicatii. A fi parinte nu este egal cu a fi sef sau stapan! Unii parinti isi trateaza copiii mici parca ar fi niste robotei care trebuie sa faca ce li se spune automat, fara discutii! Ati auzit, mai mult ca sigur, mame care arunca pe un ton neplacut diferite ordine: „fa aia”, iar cand copilul intreaba „de ce”, i se raspunde foarte explicit „pentru ca asa am spus eu”. Ca si in cazul adultilor, a primi ordine doar pentru ca asa doreste persoana implica lipsa de respect, iar copiii vor simti des ca sunt tratati gresit si vor simti nevoia de razvratire. Nu ignorati nevoia copilului de a intelege de ce i se cer anumite lucruri. Sigur, copilul trebuie sa asculte de parinti, insa ce bine ar fi daca parintii ar vorbi cu el calm si politicos! Primul pas pentru a invata un copil sa fie politicos este sa te porti tu politicos! Asadar, fara ordine – pastrati cererile ferme de tipul acesta pentru cand pedepsiti copilul.
Jocul „politist bun, politist rau”. Locul 3 in top 10 greseli pe care le fac parintii tine de impartirea stricta si permanenta a rolului autoritar si al celui afectiv. De multe ori, unul dintre parinti este nevoit sa adopte rolul educatorului, al celui care impune reguli si pedepseste, in timp ce celalalt este parintele bun, afectuos, care ofera cadouri si care nu se supara niciodata! Desi este greu sa nu faceti asa, acest tip de impartire a rolurilor, daca este constant, nu da roade. De ce? Pentru ca cei mici invata ca unul din parinti le face mereu pe plac – si cand li se interzice ceva de catre celalalt, vor invata sa il manipuleze pe cel „bun” asa incat sa castige! In plus, daca unul este nevoit mereu sa faca pe cel rau, va fi nedreptatit – copiii vor arata mai multa afectiune pentru cel bun (de cate ori nu se intampla ca cel mic sa strige „mama e rea, vreau la tata!”)… Iar parintele care este intotdeauna bun de fapt ii submineaza autoritatea celuilalt si ajuta fara sa doreasca la incalcarea regulilor. De aceea, chiar daca au stiluri diferite, ambii parinti trebuie sa adopte pe rand rolurile de „bun” si „rau” – cand este necesar, sa fie severi si sa pedepseasca, cand nu, sa fie afectuosi si comunicativi…
Pedepse fizice. Niciodata nu loviti copilul! Iar daca se intampla sa ii dati o palma, pentru ca pur si simplu nu v-ati putut controla, nu repetati acest comportament. Pedeapsa fizica nu impune respect, nu invata copilul importanta autodisciplinei si nu ii explica ce a facut gresit (caci uneori nu stie). Nu impune respect, ci umilinta, ostilitate, resentimente. O educatie ostila nu este niciodata eficienta. Prin pedepse fizice, ceea ce rezolvati este sa afectati relatia de incredere si sa faceti ca celui mic sa ii fie frica de voi (si chiar sa gandeasca ca va uraste). Copilul se simte tratat incorect, agresiv si de multe ori, in viitor in loc sa asculte, se va razbuna.
Minciunele. Locul 5 in top 10 greseli pe care le fac parintii: a minti, desi ii ceri lui sa nu minta! De cate ori nu esti tentat, ca parinte, sa inventezi o mica gogoasa atunci cand un copil te intreaba ceva sau cand nu doreste sa te asculte? Doar doua exemple: cel mic nu vrea sa mearga la culcare, iar tu inventezi imediat: „daca nu mergi, nu mai vine Mos Craciun (sau vine monstrul); sau cel mic intreaba de unde a venit surioara si tu ii spui clasicul „a adus-o barza”. Sigur, uneori nu stii ce sa raspunzi – in afara de o mica minciunica. Asemenea minciunele iti permit sa scapi „ieftin” din raspunsuri dificile sau sa il convingi usor pe copil sa faca anumite lucruri. Insa daca se poate sa te descurci fara a minti, ar fi calea ideala – si de multe ori se poate, doar ca e mai dificil. A spune minciunele prea des te poate pune in situatii jenante (copilul va vorbi despre ceea ce ii spui tu peste tot) si va duce la un moment dat la scaderea increderii copilului – pana la urma, tot isi da seama. Altceva: niciodata nu iti face copilul complice la o minciuna, de exemplu „sa nu ii spunem lui mami/tati ca…”! Pentru ca odata ce regula este „nu minti”, ar fi ciudat apoi sa ii ceri sa minta, chiar prin omisiune (apoi te miri cum a invatat sa te minta asa usor).
Critica negativa a copilului. Uneori, parintii isi fac asteptari mari de la copiii lor. Iar cand acestia nu se comporta cum ar dori ei, nu se pot abtine sa nu ii critice, sa ii faca sa se simta vinovati. Critici de genul „nici asta nu poti sa faci”, „ce prostii spui”, „credeam ca poti si singur macar atat”, „esti tont ca taica-tu” si moduri de a il face sa se simta vinovat cum ar fi „dupa tot ce am facut eu pentru tine, tu…”. Aceste vorbe un parinte le poate spune si apoi uita de ele. Insa un copil sau adolescent si le va aminti mult timp – vorbele unui parinte afecteaza pe durata stima de sine. Incercati ca in loc de critici sa incurajati copilul si sa ii spuneti intr-un mod calm unde a gresit si ce ar fi trebuit sa faca. A ii spune „ce prostie spui” este egal pentru el cu „esti prost” – si daca tu ii spui asta, el va crede.
Amenintari infricosatoare. „Daca nu esti cuminte, te dau la tigani”! Cum ar putea o mama sa spuna asa ceva unui mic copil naiv care chiar crede? Ati vazut o asemenea scena? Problema este ca micul copil crede, se sperie, face ce i se spune (uneori incepe sa planga). Dar chiar nu exista o alta cale decat asemenea amenintari horror de a educa si linisti un copil? Da, de multe ori copiii sunt dificili (de fapt, aproape mereu), insa ca parinte trebuie sa gasesti o cale de a impune fara a baga groaza in copil! Si cea mai buna este de a il invata de mic ca atunci cand vorbesti serios (folosind un ton grav, diferit de cel normal), vorbesti serios si daca nu te asculta vin consecintele (mici pedepse care sunt oricum mai bune decat asemenea amenintari).
„Laissez-faire”. Insa exista si un opus in educatia coilului – pana acum au fost exemple ale unei educatii prea stricte si ostile. Dar exista si parinti care asculta atat de atent la recomandarile psihologilor din ultimii ani, incat devin din parinti prieteni de joaca ai copilului si uita de educatie! A nu fi ferm si a nu stabili clar reguli si consecinte este o greseala mare. Nu te poti astepta ca un copil sa stie singur ce e bine si ce e rau, sa isi asume responsabilitate pentru actele sale! Nu rasfata copilul, nu ii oferi orice vrea oricand vrea, nu trece cu vederea peste toate nazbatiile si comportamentele sale negative! Intr-adevar, este greu de obtinut un echilibru intre a fi comunicativ si afectuos si a fi strict si sever – insa e necesar.
A fi prea protector. Locul 9 in top 10 greseli pe care le fac parintii: o atitudine hiperprotectoare. Bineinteles, este normal ca atat cat este mic, il protejati si ii acordati atentie. Insa nu il sufocati si acceptati-i independenta: de exemplu, cand se joaca cu altii si se cearta, nu interveniti, cand are o problema de rezolvat, lasati-l sa incerce singur. Pe masura ce creste, asigurati-va ca petrece timp cu alti copii si in alte medii, nu il tineti legat de voi! Altfel, veti fi surprinsi ca nu invata sa se descurce singur si ca se adapteaza cu greu in alte grupuri. Retineti ca odata cu pubertatea, este normal sa isi doreasca intimitate, propriul spatiu si sa mai „evadeze” din cand in cand.
A te invinovati. Ultimul loc in top 10 greseli pe care le fac parintii: se simt mereu raspunzatori pentru orice face un copil si adolescent. Uneori, parintii se simt vinovati si responsabili pentru greselile copilului. „Daca il invatam altfel, poate nu ar fi facut asa.” Desi se prea poate sa existe aceasta posibilitate, realizati totusi ca actiunile si greselile copilului nu sunt intotdeauna vina voastra! Responsabilitatea voastra reala atat cat este un copil este sa incercati sa il ghidati, sa ii aratati cand si de ce greseste si sa il incurajati cand reuseste. Insa daca un adolescent apuca o cale rea, nu este mereu din vina voastra! Parintii simt ca de ei depinde totul legat de copil – cum creste, cum se dezvolta, ce persoana ajunge. Insa nu depinde doar de ei: depinde si de copilul care creste, de propriile lui alegeri, care de multe ori nu au legatura cu voi! Asa ca acceptati-va responsabilitatea, insa renuntati sa va autoinvinovatiti mereu cand un copil greseste! si planificarea sarcinii este o precautie in plus ce contribuie la o sarcina normala, un bebe sanatos si o mamica fericita! Sig…
Copilaria fara un parinte
Copilaria fara un parinte – o situatie atat de grea, atat pentru copil, cat si pentru parintele singur… Problema cea mai frecventa si cea…