Acum cand tara este in plina recesiune poate parea absurd, dar trebuie sa avem si mai mult grija de imaginea personala! De ce? Ei bine, puteti sa va imaginati ca organizatia in cadrul careia lucrati trebuie sa reduca costurile cu personalul. Va face acest lucru concediind pentru a eficientiza cheltuielile.
Acesta este momentul cand un CEO trebuie sa isi aleaga echipa cu care merge mai departe! Tot acesta este momentul cand aveti ocazia sa va puneti in locul unui CEO si sa va alegeti oamenii. Bineinteles ca veti fi interesati de cei care va transmit incredere, siguranta. Americanii ar spune ca i-ar alege pe aceia “put together”.
Exista posibilitatea ca majoritatea sa aiba aceeasi pregatire profesioanala, sa fi acumulat aceeasi experienta.
Dar daca va aflati printre cei care urmeaza sa fie disponibilizati? Cum v-ati remarca? De subliniat este faptul ca un CEO va alege pe cel ce are o experienta profesionala si personala completa. Acest lucru este caracterizat prin abilitatile tehnice, buna comunicare si nu in ultimul rand prin tinuta!
Tinuta in mediul business este un punct foarte important. Nu multi stiu ca trebuie sa ne imbracam corect, adica sa fim cel putin la nivelul industriei in care activam. Daca vrem sa evoluam trebuie sa ne imbracam ca si cand am fi deja pe o pozitie mai inalta.
Tinuta in mediul business confera incredere in sine, iar ceilalti va vor respecta si vor recunoaste adevaratele valori pe care le detineti.
Dupa cum spuneam si mai sus, nu multi stiu sa se imbrace corect! Acest lucru se datoreaza in mare parte si sistemului romanesc de invatamant care nu ne ofera cursuri de acest gen! Etica si preocuparea pentru aspectul fizic lipseste cu desavarsire, de aceea nu putini angajatori/ manageri de resurse umane au la interviu absolventi de una, doua facultati, imbracati cu blugi rupti si tricouri mulate!
Tinuta in mediul business si nu numai, reprezinta jumatate din cartea noastra de vizita. Poate ne-au invatat parintii de mici ca hainele sunt facute pentru a ne acoperi corpul in functie de fiecare anotimp, dar nu orice tinuta ne si avantajeaza.
Tinuta business nu presupune cantitate, ci calitate. Cea mai mare suma de bani este alocata de obicei sacourilor. De exemplu, un sacou rosu sau un sacou in dungi negru cu alb va merge intotdeauna asortat cu o fusta neagra/rosie sau cu pantaloni in dungi negru cu alb. Daca eventual este o zi ceva mai importanta in cadrul organizatiei puteti apela cu incredere la o rochie neagra sau la una rosu cu negru. In cazul camasilor, intr-o tinuta business acestea pot fi albe, negre, alb cu rosu.
De asemenea si accesoriile ocupa un loc important intr-o tinuta business. Pantofii sunt in general negri sau gri.
Multi isi imagineaza ca o tinuta business este extrem de costisitoare, dar mai costisitor este sa va imbracati gresit.
Daca un sacou costa in jur de 1500 de lei, dar aveti posibilitatea sa il asortati cu 10 alte componente vestimentare, sacoul nu ar costa 150 de lei? Nemaipunand la socoteala ca in decursul unui an un sacou este purtat de minimum 25 de ori, pretul ajunge astfel la 6 lei.
Machiajul este si el foarte important. Desi multe femei au impresia ca fondul de ten le imbatraneste tenul, acest lucru este total gresit. Machiajul trebuie sa fie minim. Tenul trebuie protejat de factorii externi si interni: praf, poluare, secretiile uleioase ale pielii. Majoritatea asteptam in intersectiile aglomerate sa traveram, lucru ce ne afecteaza tenul.
In tinuta business, fardul de ochi este optional, in schimb puteti opta pentru glossuri in nuante naturale si mate.
Tinuta business variaza in functie de momentul zilei si de locul in care mergeti. Pentru situatii neprevazute este indicat sa aveti dupa dumneavoastra la birou un set de farduri de baza. Machiajul in tinuta business va demonstra ca va respectati si ca va acordati timp.
Imaginea personala transmite mult mai multe mesaje decat va puteti imagina, de aceea trebuie sa alocati timp, bani. Daca nu va descurcati puteti cere parerea unui profesionist. Foarte important in cazul femeilor sa mearga la profesionisti pentru a se pensa, ca nu de putine ori intalnim chiar si in banci angajate cu sprancene ce au formele diferite!
In concluzie, tinuta business este echivalenta cu nivelul de gandire. Aspectul nostru este cel care transmite in exterior mesajele noastre din subconstient. Inainte de a iesi din casa este bine sa va verificati aspectul, incepand cu parul, dantura, nasul si terminand cu nasturii si fermoarele. Este bine stiut faptul ca oamenii judeca si evalueaza dupa aparente, sau dupa cum ar spune americanii “in a blink of an eye”!