Binyamin Netanyahu, premierul israelian, spera sa obtina aprobarea parlamentara finala pentru un buget de urgenta pentru razboi. Include mai multi bani pentru colonistii din Cisiordania, precum si pentru scolile religioase, unde adolescentii studiaza Tora mai degraba decat stiinta – parte a unei incercari de a uni coalitia sa politica fisipara. Si contine, de asemenea, o ruptura uluitoare cu trecutul. Cheltuielile zilnice pentru asistenta sociala (de mult timp generoase in Israel, datorita fundatiilor sale socialiste) vor fi reduse pentru a finanta fortele armate ale tarii. Contractul social nescris al Israelului, care de 70 de ani a promis atat un stat social generos, cat si o armata de temut, este amenintat.
In ciuda discutiilor continue despre incetarea focului, domnul Netanyahu a fost clar ca orice pauza va fi temporara. Chiar daca incetarea focului ajunge sa fie prelungita sau el paraseste functia, exista un sprijin politic larg pentru o armata mai puternica. In acelasi timp, razboiul se dovedeste mai scump decat se astepta. Intre octombrie si decembrie, economia Israelului s-a micsorat cu o cincime la o rata anuala, comparativ cu ultimele trei luni – de peste doua ori contractia prezisa de banca centrala. In aceeasi perioada, peste 750.000 de oameni, sau o sase din forta de munca, erau plecati de la locul de munca, multi dintre ei evacuati sau rezervisti. Luna trecuta, Moody’s, o agentie de rating, a retrogradat ratingul de credit al tarii pentru prima data. Toate acestea ridica o intrebare. Isi poate permite Israelul sa duca razboi?
Problema centrala este cea fiscala. In ajunul atacului Hamas din 7 octombrie, raportul datoriei Israelului/PIB a fost de 60%, cu mult sub media grupului OCDE al tarilor in mare parte bogate. Dar in ultimul trimestru al anului, fortele armate au ars 30 de miliarde de sekeli (8 miliarde de dolari), o suma echivalenta cu 2% din PIB, pe langa cheltuielile lor obisnuite. Si nu este doar un buget mai mare pentru fortele armate care provoaca tensiune; Guvernul trebuie, de asemenea, sa cheltuiasca pentru cazare pentru evacuati, scheme de concediu si sprijin pentru rezervisti. Factorii politici israelieni cred ca o rata a datoriei de 66% ar fi gestionabila. Bugetul domnului Netanyahu ar viza un deficit fiscal anual de 6,6% din PIB – suficient pentru a produce o rata a datoriei de aproximativ 75%.
Pentru America sau Japonia, un astfel de imprumut ar fi o briza. In Israel, totusi, exista intotdeauna sansa ca mai multe conflicte sa fie la colt. In cazul in care industria tehnologica a tarii ar fi ranita, poate intr-un razboi care implica alte puteri regionale, pana la un sfert din impozitul pe venit al tarii ar fi vulnerabil. Ultima data cand Israelul a intrat in lupta la scara actuala, in timpul razboiului de la Yom Kippur din 1973, rata datoriei sale a depasit 100%, ceea ce a declansat o criza financiara. Pe masura ce banca centrala a tiparit numerar, sectorul bancar s-a rasturnat, iar inflatia a urcat la 450% pana in 1985. Prin urmare, pentru a-i multumi pe detinatorii de obligatiuni, guvernul are nevoie de spatiu de manevra.
Multi se ingrijoreaza acum ca bugetul domnului Netanyahu este prea generos. Desi, in vremuri de criza, guvernele se pot imprumuta pentru a mentine lucrurile, sunt intelepti sa faca acest lucru cu modestie. Avand in vedere dorinta Israelului de a ridica cheltuielile militare, veniturile nu vor scadea in curand la nivelurile de dinainte de razboi. Drept urmare, guvernul are nevoie de un plan pentru a stabiliza datoria, in timp ce cheltuielile raman ridicate.
Prelevarea fiscala a Israelului in 2022 a fost in valoare de 33% din PIB, chiar sub media OCDE de 34%. Totusi, bugetul domnului Netanyahu include doar cresteri modeste. Anul viitor, taxa pe valoarea adaugata va creste cu un punct procentual la 18%; un impozit de sanatate pe venituri va creste cu 0,15 puncte procentuale. Factorii politici se tem ca majorarea taxelor corporative ar determina sa paraseasca tara sectorul tehnologic, care este extrem de mobil si se lupta deja sa gaseasca lucratori. Taxele mai aspre asupra gospodariilor ar risca sa deprima consumul si ar ingreuna si mai mult viata celor care se lupta deja din cauza razboiului.
O poveste despre un oras
In suburbiile Ierusalimului, familiile profesioniste laice, care au avut membri chemati si au vazut ca veniturile din afaceri scad, sufera. Multi din cartierele arabe – cele mai grav afectate de bugetul domnului Netanyahu – raporteaza ca nu mai sunt bineveniti la locul de munca. Totusi, la cativa kilometri distanta, gospodariile ultraortodoxe, care sunt scutite de serviciul militar si se bazeaza pe documente pe care domnul Netanyahu vrea sa le faca mai generoase, abia daca au fost nevoite sa-si stranga cureaua.
Impactul asupra industriilor este la fel de inegal. Sectorul tehnologic al Israelului suporta. Unele firme cred chiar ca pot obtine profit, beneficiind de o noua runda de contracte militare. Multi si-au mutat operatiunile in strainatate, ceea ce reduce impactul pierderii angajatilor in urma luptei. „De fapt, productivitatea noastra sa imbunatatit”, spune Chen Bitan de la Cyberark, una dintre cele mai mari companii de securitate cibernetica din tara. „Le-am spus angajatilor nostri ca razboiul va fi castigat de economie”, explica el. Desi investitiile locale in tehnologie au scazut, au facut acest lucru cu aproximativ aceeasi suma ca in Europa – sugerand ca razboiul nu este de vina.
Dar restul economiei este in dificultate. Constructia este in impas. Fermele si-au pierdut mai mult de jumatate din forta de munca. Iar companiile implicate in turism sufera. In ianuarie, cu 77% mai putini turisti au vizitat Ierusalimul decat acum un an.
Recuperarea ar putea fi glaciara, nu in ultimul rand pentru ca razboiul a exacerbat problemele de lunga durata. Una este dependenta economiei de muncitorii palestinieni prost platiti. Cisiordania poate importa tot atatea bunuri din Israel ca inainte de razboi, dar cei 200.000 de zilieri ai sai – echivalentul a 5% din forta de munca a Israelului – nu pot iesi. Permisele lor au fost anulate dupa 7 octombrie, iar guvernul israelian refuza sa le lase inapoi. Fermele, fabricile si santierele de constructii nu au muncitori. Cu toate acestea, industriasii sunt in doua minti. „Avem nevoie de palestinieni, dar nu putem fi dependenti de ei”, spune unul.
Piata muncii din Israel este deja stransa. Aducerea lucratorilor straini este lenta si costisitoare, iar forta de munca a tarii este mai putin de jumatate din dimensiunea populatiei totale. Jumatate dintre barbatii din populatia ultra-ortodoxa a Israelului, care este grupul cu cea mai rapida crestere din tara, refuza sa lucreze pe motive religioase. Cei care o fac sunt adesea ingrozitor de subeducati, dupa ce au urmat scoli religioase. Arabii israelieni, comunitatea cu a doua cea mai mare rata de fertilitate, obtin si ei rezultate slabe la examene. Si in ianuarie, noile reguli au extins serviciul militar de la 32 la 36 de luni pentru barbatii neortodocsi, epuizand si mai mult forta de munca.
Daca datoria continua sa creasca, pe masura ce economia se lupta, lucrurile vor deveni dificile. Dar o repetare a ceea ce s-a intamplat dupa razboiul de la Yom Kippur este putin probabila. Ministerele Israelului sunt pline de tehnocrati. Publicul este constient de faptul ca securitatea lor depinde de o economie stabila si este susceptibil sa destituie politicieni iresponsabili. Pietele cred ca un default este improbabil. Desi imprumutul este acum mai scump pentru guvern, este cu mult sub preturile uimitoare platite de liderii iresponsabili din alta parte. Ratele credit-default-swap, un indicator al increderii pietelor intr-un guvern, au crescut de la 0,5% la 1,4% dupa 7 octombrie, dar de atunci s-au stabilizat si raman sub nivelurile observate acum un deceniu.
Pietele par sa aiba aproape la fel de multa incredere ca Israelul nu va declansa inflatia pentru a reduce platile datoriilor. Inflatia anuala a tarii, de 3%, este mai mica decat in America, iar investitorii se asteapta ca pana la sfarsitul anului sa fi scazut la 0,4%. Incepand cu razboiul de la Yom Kippur, Israelul a dobandit o banca centrala care vizeaza inflatia, care are o inclinatie de soim. Dupa 7 octombrie, a cheltuit 30 de miliarde de dolari in rezerve valutare pentru a sustine sikelul (si are inca 170 de miliarde de dolari daca moneda are nevoie de mai multa amortizare). Shekelul abia s-a miscat de atunci.
Frontul de acasa
Cu toate acestea, chiar daca o criza financiara este putin probabila, asta nu inseamna ca durerea va fi evitata. Va veni doar intr-o forma diferita: prin reduceri suplimentare de cheltuieli care sunt necesare pentru a garanta stabilitatea. Banii care tin coalitia lui Netanyahu unita vor fi protejati atata timp cat acesta ramane prim-ministru. In schimb, asa cum indica bugetul de razboi, statul social al Israelului va primi lovitura. In ciuda faptului ca are una dintre cele mai scazute rate ale somajului din OCDE, tara este a cincea cel mai mare cheltuitor cu prestatii de somaj. Doar guvernele Norvegiei si Islandei cheltuiesc mai mult din PIB pentru educatie. Acest lucru face o tinta tentanta pentru un prim-ministru care trebuie sa gaseasca economii si are aliati de protejat.
Ministerul bunastarii, care are grija si de cei evacuati si de ostaticii returnati, va trebui sa ia o reducere de 8% din buget – cu mult peste cea cu care se confrunta majoritatea celorlalte ministere civile. Ministerul a fost criticat pentru sprijinul slab al celor 135.000 de israelieni evacuati din nordul si sudul tarii. Nu a facut altceva decat sa plateasca facturile la hotel; acum oficialii preseaza familiile sa se intoarca. Daca Israelul ramane sub conducerea proasta a domnului Netanhayu, alte ministere vor experimenta un tratament similar. Chiar daca va renunta, totusi, Israelul va trebui sa faca alegeri grele intre cei doi piloni ai contractului sau social: fortele sale armate si statul sau social.