Cum sa alegi masina second hand potrivita

Pentru a fi multumiti de alegerile noastre suntem novoiti sa identificam in mod corect validitatea dorintelor, iar azi sa alegi masina second hand potrivita nu e chiar joaca de copil. Foarte putini cumparatori stiu cu adevarat ce isi doresc si ce nevoi reale au. In primul rand, trebuie sa va analizati viata la volan. Cat timp petreceti in trafic? Care este numarul de kilometri parcursi anual?

Ce mofturi aveti la volan? De ce suma dispuneti pentru a acoperi intretinerea anuala a unui autoturism? Acestea sunt intrebari pertinente care trebuie sa va puna pe ganduri atunci cand doriti sa cumparati o masina, indiferent ca este noua sau la mana a doua. Cum am mai spus si in alte articole, masinile diesel sunt rentabile doar pentru cei care parcurg anual peste 15-20 mii km. Daca va incadrati in clasa utilizatorilor ce parcurg pana in 15 mii km uitati de masinile pe motorina. Apoi, daca va petreceti multi timp la volan si sunteti persoane mofturoase, trebuie sa va uitati doar la modelele dotate. Desi pentru multi, dotarile optionale nu prezinta interes, acestea sunt indispensabile pentru cei care isi traiesc viata in masina. Apoi, mare atentie la preferintele personale, degeaba va place o masina din punct de vedere estetic si pe care puteti sa o cumparati dar nu puteti sa o intretineti.

Sa spunem ca doresc sa-mi cumpar o masina de familie incapatoare si bine dotata. Imi place Volkswagen Sharan, gasesc una la 5.500 de euro si toti banii pusi la pusculita zboara pentru achitarea visului. Dupa achizitie aflu ca distributia nu a fost schimbata. La service mi se spune ca  un schimb complet al kitului de distributie plus manopera costa fix 1800 RON. Dar eu nu stiam acest lucru! Masina sta in garaj pana strang banii pentru niste consumabile. Am intalnit multe asemenea cazuri de proaspat proprietari neinformati si nepregatiti pentru masina achizitionata.

Asadar, regula de aur este sa va interesati cat va costa consumabilele precum: kit distributie, schimb ulei si filtre (ulei, aer, polen, particule), pompe (carburant si ulei), kit transmisie si componente electronice. Daca va place un model anume si ati stabilit ce nevoi aveti, ce dotari si ce tip de propulsor doriti, trebuie sa verificati cat de FIABIL este modelul la care visati. Nu uitati! O masina second hand poate prezenta defecte ascunse in momentul achizitiei care ar putea sa va coste chiar si 35% din pretul initial. Internetul este un bun sfatuitor, iar pe forumurile avizate puteti sa puneti intrebari care vor primi raspunsuri pertinente si obiective. Iar mai nou va stau la dispozitie multi consilieri auto care pot sa evalueze modelul pe care vi-l doriti, astfel primind o parere avizata si o garantie in plus.

Dupa ce sunteti siguri ca ceea ce va place vi se si potriveste, trebuie sa stiti la ce anume sa va uitati cand vedeti masina pentru prima data. Desi masina arata bine si nu are rugina sau alte deficiente vizibile la prima vedere, asta nu inseamna ca sub capota lucrurile stau la fel. Masinile rulate prezinta uzuri ale motorului, transmisiei si ale trenului de rulare care nu pot fi observate de catre toti potentialii clienti. De aceea, este recomandabil sa nu cumparati o masina rulata pana nu este vazuta de catre niste specialisti in domeniu, cel mai bine la un service din cadrul reprezentatei marcii respective. Doar aici puteti afla daca motorul are pierderi de putere, daca transmisia se incadreaza in standardele optime sau daca uzurile motorului au ajuns atat de mari incat consumul de ulei este urias.

Apoi doar pe un banc de teste se pot verifica motorul, transmisia, directia, suspensiile si sistemul de franare. Multi cumparatori se multumesc doar cu un test pe sosea, vad ca masina trage multumitor si franeaza bine si se multumesc cu atat. Doar computerul poate spune exact care este numarul exact de cai putere, cat anume din cuplul motor s-a dus la nani si cat la suta din puterea motorului mai ajunge si pe astfalt. Sa va dam un exemplu cu un model second-hand testat de noi anul trecut. Audi A4 2.0 TFSI, an de fabricatie 2005. Dupa 160.000 km, din cei 200 de caluti nazdravani supraalimentati pe care i-a avut masina cand a iesit pe poarta fabricii, doar 140 cp au mai supravietuit.

Doar intr-un cadru adecvat si profesionist puteti afla, de exemplu, daca o masina a fost lovita. Caroseria se poate verifica cu un detector special cu ultrasunete care va indica locurile care prezinta deficiente sau au fost chituite. O caroserie care straluceste poate ascunde modificari facute recent pentru a acoperi cine stie ce eveniment rutier. Desi unele masini second hand prezinta deficiente minore, marea majoritate ascund defecte care va pot aduce multe batai de cap si mai putini bani in buzunar.

Nu uitati ca internetul si pietele de masini sunt imbacsite de samsari dornici de castiguri mari si ilicite. Cel mai eficient mod de a face un profit cat mai mare, este sa aduca masini avariate, mai mult sau mai putin, iar din 2-3 epave sa faca o masina numai buna de pus la vanzare. Mare atentie! Am intalnit foarte multi cumparatori neavizati care au fost tepuiti de indivizi lipsiti de scrupule. Niciodata nu cumparati o masina second hand pana nu este testata intr-un service autorizat, iar asta se poate face si daca va doriti sa cumparati masina direct din strainatate. Spre exemplu, centrele ADAC din Germania va dau un punctaj exact care subliniaza in mod evident toate deficientele masinii. Speram sa luati in considerare sfaturile prezentate in acest articol si sa alegeti masina second hand potrivita pentru dumneavoastra.

Pe acelasi subiect

Recente