Timp liber

Cum mi-am petrecut ziua de nastere

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la mijlocul lui februarie in Romania imi vin imagini cu oameni infofoliti, maini inghetate, ghete imblanite, fulare care acopera cu disperare nas, gura si tot ce se mai vrea inclazit, plus multe alte scene inghetate. Imunitatea corpului e pusa la incercare, iar mintea si sufletul traiesc in viitor, cu speranta triumfului vietii si a sosirii primaverii.

Nascuta fiind pe un ger de crapau pietrele, as da cu draga inima iarna de la noi, cea pe care am trait-o 25 de ani, pe cea intalnita in India. De fapt, beneficiul ascuns al calatoriei mele din decembrie pana in martie a fost tocmai unul escapist: sa fug de iarna!

Fiindca nu prea am planificat traseul, chiar ma intrebam unde voi fi de ziua mea? In ce zona, in ce loc? Urma sa fie si pentru mine o surpriza si eram foarte curioasa de continuarea povestii 🙂 Alegerea a fost inspirata pe moment de un fluturas care povestea despre Neyyar Dam, loc natural cu lac de acumulare, paduri si wildelife sanctuary, la 30 km de Trivendrum, capitala statului Kerala, cel mai sudic din India. Parea o experienta total noua care ma ademenea cu plimbari pe elefant si natura exotica. Am zis DA!

Am scapat de agitatia din oras si dupa vreo doua ore cu autobuzul am ajuns, pe seara, la Neyyar Dam. De jur imprejur doar padure. La poale, un lac mare, care se pierdea in orizont. Si, la lasarea noptii, spargea cu indrazneala linistea concertul in care se armonizau ragetul leului si simfoniile altor animale din cartea junglei.

M-am trezit la ora 6 si m-am asezat frumos pe un scaun, pe terasa casei unde eram cazata. Era momentul dinaintea spectacolului: aparitia soarelui din spatele padurilor. Deocamdata totul era imbracat intr-o ceata fumurie si misterioasa.

Asa ca am inchis ochii, ca atunci cand esti pe cale sa primesti un cadou supriza. Si am asteptat….am asteptat sa imi zica cineva “ok, acum poti sa-I deschizi”. Usor, usor, am simtit pe fata razele din lumina abia nascuta a soarelui. Acesta era semnul. Si atunci, deschizand ochii am salutat globul portocaliu care rasarea triumfator pe cer. Namaste! 🙂

Activitatea pricipala din timpul zilei urma sa fie vizita la sanctuarul de elefanti. Mai vazusem elefant inainte, la un templu din Tamil Nadu, din acela dresat care, daca iti pui capul sub trompa lui, te atinge cu ea in semn de binecuvantare. Dar de data asta mi-am imaginat ceva cu totul diferit: o scena a la Animal Planet in care elefantii sunt spionati in salbaticie, in mediul lor natural. Si eram tare curioasa….

Dupa o alergatura de vreo ora sub soarele care acum se mandrea deja cu vreo 30 de grade, am ajuns. Am platit  repede la poarta cele 200 de rupii taxa care urma sa acopere vizitarea sanctuarului si plimbarea pe  spatele elefantului. Incepeam sa imi dau seama ca nu putea fi vorba de aventura a la Animal Planet. Dar, am zis, hai sa vedem ce fac elefantii astia aici….

La inceput, am contribuit la toaleta de dimineata a unui elefant care se odihnea somnoros in apele lacului. Am primit o perie si permisiunea de a atinge elefantul. Primul soc si prima observatie stiintifica: piele groasa, aspra si paroasa.

Dupa ce fiecare din vizitatori a mangaiat bine animalul si l-a “spalat” cu grija (desi era curat), paznicul, un localnic slabanog, jumatate din inaltimea elefantului, l-a atins cu un bat si i-a spus la ureche vorbe cu efect maxim: uriasul s-a ridicat agale din apele in care se balacea.

Ritualul a continuat cu micul dejun: banane si iar banane. O intreaga legatura de banane micute statea pregatita pentru noi. Luam cate 2-3 si le indesam in gura elefantului admirand cu entuziasm copilaresc cum le inghite cat ai clipi. Sau i le aduceam la trompa, urmarind si de aceasta data procesul prin care mancarea ajungea la el in stomac. Observatia stiintifica nr.2: elefantul are o gura mare, mare, mare, in care incape bine un cap de om. Dinti nu prea are insa maselele sunt mari si puternice.

Dupa rasfatul culinar la care am jucat un rol activ a urmat punctul culminant al aventurii: plimbarea cu elefantul. Yeeey! Avand in minte imaginea de mai jos, ma gandeam ca spatele elefantului e aducator de fericire nesperata.

De unde! Esti cocotat la mama naibii si elefantul inainteaza cu viteza….. melcului. La fiecare pas trebuie sa iti tii echilibrul. In plus, fara perna sau ceva sistem de amortizare spatele animalului nu e deloc o oaza de fericire. Adica sezi ca pe spini cu picioarele chinuite in incercarea lor de a calari imensul animal. Bine ca a durat doar 5 minute.

In loc de concluzie, m-am indragostit de elefanti dar prefer sa ramana in mediul lor natural, nu ca distractie pentru turisti, lacul de acumulare Neyyar e minunat, m-am si balacit in el, iar o zi din februarie e cu totul speciala cand te mangaie pe fata soarele diminetii si iti incanta ochii verdele copacilor.

About Jacqueline Simpson