Timp liber

Wadi Shab sau cum mi-am invins claustrofobia in Oman

Cracanata intre doi bolovani alunecosi, vad raul Wadi Shab sub mine. Aud de undeva, din dreapta, bolborositul apei care cade vreo trei metri-n gol. Sunt blocata acolo, in incercarea de a trece dintr-o parte a canionului in cealalta. Pipai unul dintre bolovani sperand ca o sa gasesc un punct de sprijin si tot ce-mi doresc e sa nu plonjez in apa. Nu de alta, dar presupunand ca ajung intreaga-n rau, nu stiu cum as putea sa ma catar la loc pe cararea marcata.

Totul s-ar rezolva foarte simplu daca Ahmed, ghidul nostru din Oman, mi-ar intinde mana. Il vad cum sta linistit si se uita la mine. Ma mai gandesc o data la sistemul medical din tara asta, dezastruos din ce-am auzit, ma imping cu putere intr-un picior si sar. Ajung la mustata pe cealalta parte.

Fierb pe dinauntru, dar nu-i spun nimic lui Ahmed. Stiu ca pentru el sa nu atinga o femeie, fie ea si straina, e semn de respect. Ne continuam drumul in liniste.

Ma uit cum se deplaseaza cu usurinta unei capre salbatice, in conditiile in care e imbracat traditional. Tunica alba, lunga pana deasupra gleznelor e completata de o pereche de papuci din piele maro. Stanca pe care ne deplasam e alb lucioasa si desi sunt incaltata cu niste sandale care au aderenta, imi cam tremura genunchii. El merge cu siguranta omului care a crescut printre stanci si hauri.

– De aici trebuie sa inotam. – ne anunta Ahmed.

Ma uit indecisa la luciul apei. Cu o zi inainte fusesem in Wadi Bani Khalid unde apa era plina de pestisori si alte mici vietuitoare. Cunoscandu-ma, stiam ca o sa rezist pana la prima gadilatura. Asa ca n-am intrat. Iar azi, in Wadi Shab, nu mi-am mai luat costumul de baie. Pe principiul: decat sa-l car degeaba, mai bine nu-l mai car.

Insa, contrar asteptarilor, apa din Wadi Shab e atat de limpede ca pot sa numar pietrele de pe fund. Nici urma de pesti. Si mai e si turcoaz. Imi vine sa sar in ea imbracata, dar stiu ca blugii lungi m-ar trage la fund. Analizez rapid situatia. Singura varianta in care pot sa continui e in maieu si chiloti. Nu-mi prea vine. In Europa n-as avea nici o problema, insa aici femeile lor n-au voie sa faca baie in public, nici daca sunt imbracate in panaloni si bluza cu maneca lunga, cum am mai vazut prin Egipt si Tunisia. E cam aiurea sa apar eu asa, in lenjerie intima. Fetele, schimbate deja in costum de baie, ma incurajeaza sa vin.

– Hai, ca nu e transparent maieul! – imi zice Ligia.

Si, Slava Domnului, e negru si suficient de lung incat sa-mi acopere chilotii. Las jena de o parte, gandindu-ma mai ales la pestera aia de la finalul traseului despre care Ahmed ne-a povestit cu entuziasm. Apa e calaie, iar portiunile de inotat sunt intrerupte de mici limbi de nisip. Dupa vreo patru minute de inotat continuu incep sa gafai. Ma intreb daca a fost o idee buna sa merg pe portiunea asta cu rezistenta mea inexistenta. Raul e suficient de adanc incat sa gazduiasca finala Red Bull Cliff Jumping World Series. Imi alung repede gandul din minte si ma concentrez pe pietrisul care se vede in zare.

– Mai avem baltoaca asta si gata. – imi spune Ahmed. Dupa care ii intreaba pe cei doi americani care ies din apa daca e totul ok.

– Da, nivelul apei e perfect. Nu trebuie sa te scufunzi ca sa intri. – raspunde unul dintre ei.

Fac ochii mari. Sa ma scufund? Si unde e pestera minune? In fata vad doua stanci aproape unite.

– Vezi crapatura aia? Pe-acolo intri. – imi explica Ahmed.

Ma trec toate apele. Daca mi-ar fi zis de la inceput ca trebuie sa trec printr-un tunel ingust ca sa ajung in pestera as fi ramas la mal, ca doar ma stiu claustrofoba.

Daca tot sunt aici, ma hotarasc sa incerc. Inot cu curaj pana la crapatura. Dau din picioare ca sa ma mentin la suprafata. Cu mainile pipai stancile ondulate si cleioase. E clar, am loc cu capul printre ele. Inaintez precauta. Un val micut ma plesneste peste fata. Inghit apa. Ma panichez.

Parca am din nou cinci ani si sunt la prima lectie de inot. Instructorul ma confunda cu un copil mai avansat, ma ia de talie si ma arunca in apa, cu capul inaine, printr-un colac. Speriata, in timp ce trec prin colac dau din picioare si ma blochez jumatate in apa, jumatate la suprafata. Instructorul imi da un branci. Ma scufund complet. Dau din maini si din picioare fara efect. Cand se prinde omul ca ceva nu e in regula, de-abia mai sunt constienta.

23 de ani mai tarziu, aici, in Wadi, ma simt la fel de neputincioasa si am impresia ca tot muntele o sa mi se pravaleasca-n cap. Ies de-acolo de urgenta.

Ajung langa Ahmed. Ne uitam impreuna cum Ligia si Roxana dispar dupa stanca. Le auzim exclamatiile de uimire.

– Atata drum pentru nimic? – incearca Ahmed sa ma motiveze sa mai incerc.– Ahmed, cu claustrofobia nu te pui. Asta e.

Fetele ies din pestera. Le intreb daca merita. Da, e tare frumos inauntru. Ma pleostesc de tot. Roxana vine cu o idee.

– Uita-te la capul meu in timp de inoti.– Bine, hai. – ii raspund nu foarte convinsa.

Le las pe ele doua inainte. Tin gura inchisa de data asta si incerc sa respir adanc. Ma uit la capul Roxanei si am impresia ca suntem trei lebede care plutesc pe-un lac. E o imagine linistitoare. Atat de linistitoare incat nici nu-mi dau seama cand am intrat in pestera.

O cascada micuta umple pestera de ecouri. Stanca peste care se scurge raul e valuri, valuri. Simt nevoia sa-mi plimb mana prin apa turcoaz ca sa ma conving ca e adevarata. Cateva raze de soare isi croiesc drumul printre pietre si fac stropii de apa sa luceasca puternic. Mi-ar fi parut rau sa ratez asa ceva.

La iesire, repetam scena. Roxana si Ligia ies primele, iar eu dupa ele. Ajung din nou langa Ahmed. Inima imi bate tare, mainile imi tremura usor, dar sunt fericita. Il vad si pe el bucuros pentru mine. Atat de bucuros, incat ma atinge usor pe umar cand imi zice bravo! Ii zambesc.

– Ahmed, tu nu intri? – il intreb.– Nu, n-am fost nicioadata inauntru. – imi zice el.– De ce?– Sunt claustrofob.

Am vizitat Omanul la invitatia celor de la Qatar Airways care au invitat trei bloggeri de travel din Romania pentru a descoperi aceasta destinatie. Se poate zbura la Muscat de 5 ori pe saptamana via Doha, iar conexiunea oferita de Qatar Airways este cea mai scurta dintre toate optiunile.

About Jacqueline Simpson