Cultura

O suta de ani de zile la Portile Orientului, Ioan Grosan

Daca ti-ar spune cineva ca Sadoveanu si Creanga stau la taifas la Muzeul Literaturii, in buricul targului, ce-ai face, bunule Cititor? Ti-ai lua inima-n dinti si te-ai aseza in preajma, sa tragi cu urechea la ce mai graiesc Povestitorii? Iata-i, sunt patru, stau in jurul unei mese si povestesc despre intamplari si personaje de la Portile Orientului.

Despre un domn mazilit pornit spre Stambul sa-si recapete domnia, despre doi calugari vlahi calatorind (diplomatic) spre Roma, despre un tanar han tatar, foarte cultivat, despre un lipovean care face si el ce poate (pescuit si copii), despre un hangiu polonez si drama lui, despre un granicer turc si sotiile lui sau despre o tigancusa, izgonita din harem, delicata aspiranta la un noroc mai ortodox.

O lume pestrita, cu chef de vorba, de capatuit si de ospatat, ni se perinda prin fata ochilor, invartindu-se ca intr-un carusel. Intotdeauna se intampla altceva decat ne asteptam, aventuri nemaipomenite, care te tin in suspans sau dimpotriva, pe care le-ai mai auzit pe undeva, dar care acum se petrec cumva pe dos de cum trebuia sau intamplari marunte, un popas la un castel gotic sau intr-un han venetian, o dulceata sau o ciorba de loboda, un schimb de amintiri si impresii cu doua-trei personaje minore, e drept, dar care iti starnesc un zambet fin ori un hohot de ras. Unul din povestitori iti face cu ochiul, complice: totul e comedie, stie ca tu esti Cititorul, ca iti place privelistea acestui balci al Literaturii, asa ca atunci cand caruselul se opreste si povestitorii isi trag rasuflarea, urca-te si tu!

Cei patru povestitori, care se numesc tuspatru Ioan Grosan, te vor privi pe rand, cu ochiul vesnic treaz, de ienicer antrenat, al povestitorului si-ti vor gasi de buna-seama locul sau replica potrivite. Esti o cititoare satena, fireste bovarica, un tip pasnic, usor gurmand sau un complotist de meserie, iti plac cartofii prajiti sau halvaua, te pasioneaza politica dunareana, pescuitul sau ecumenismul, armele sau literele, esti un molcom moldovean sau un aprig aparator al latinitatii noastre, e totuna, “O suta de ani de zile la Portile Orientului” e scrisa special pentru tine, e cartea in care o sa te regasesti, cu toate problemele tale, cotidiene, metafizice, financiare, istorice si eventual literare. Iti vei rezolva eterna dilema Occident / Orient. Dar daca nu o sa te regasesti, o sa regasesti de buna-seama cam toate povestirile citite, toate personajele, intamplarile, descrierile, gesturile, limbajele.

Acum nu chiar pe toate, dar franturi rasucite, aluzii intortocheate, ironii muscatoare, parodii infloritoare, cam ce face deliciul unei lecturi bine impanate. O sa ii ai, intr-o carte, adunati intr-o altfel de Poveste a Povestilor, pe povestitorii orientali, pe ai nostri cronicari, pe Creanga si Sadoveanu, pe Boccaccio, Rabelais, Cervantes, Balzac si nu numai. Mai stai pe ganduri, draga Cititorule? N-ai dat fuga in Targ, spre Portile Orientului? Ai grija, de-acum iarna se-apropie si, la noi, poate tine si-o suta de ani!

About Jacqueline Simpson