Informație de presă
Data: Friday 23 June, 2017, 13:53:
Topic: Știri


      Comunicat de presă

     Prefectul județului Olt a avut astăzi, 23 iunie 2017, o întâlnire de lucru cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai serviciilor publice deconcentrate cu atribuții, în vederea stabilirii tuturor măsurilor care se impun a fi luate, ținând cont că ne aflăm în perioada estivală, când se înregistrează temperaturi caniculare. În acest sens au fost satbilite, în principal, următoarele:

  1. Asigurarea serviciilor publice (în special pentru lucrul cu publicul la ghișee) în condiții de siguranță, inclusiv prin asigurarea unor surse de apă potabilă. De asemenea, în funcție de specificul instituției, să transmită populației, inclusiv prin mass-media locală, recomandări generale/speciale pentru prevenirea unor incidente nedorite.
  2. Responsabili: toate structurile MAI și serviciile publice deconcentrate din județ

  3. Verificarea modului în care sunt respectate și aplicate prevederile legale, în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
  4. Responsabili: Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt

  5. Menținerea unui contact permanent cu primarii, în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, pentru asigurarea unei intervenții prompte în cazul producerii unor avarii.
  6. Responsabili: Distribuție Oltenia, Distrigaz Rețele Olt, Compania de Apă Olt

  7. Dispunerea tuturor măsurilor care se impun pentru asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță, precum și sprijinirea populației în caz de nevoie.
  8. Responsabili: Consiliul Județean Olt, Secția de Drumuri Naționale Slatina, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt

  9. Luarea măsurilor specifice pentru persoanele care prezintă risc crescut de evoluție nefavorabilă a stării de sănătate în perioada caniculară (centre de îngrijire și asistență pentru vârstnici și persoane cu handicap, centre de plasament, unități de asistență medico-socială, spitale și secții de bolnavi cronici etc.).
  10. Responsabili: Direcția de Sănătate Publică, Comitetele locale pentru situații de urgență

  11. Determinarea nivelului apei din fântâni și supravegherea permanentă a calității apei potabile din rețeaua comunală de alimentare, cu solicitarea efectuării de analize periodice privind calitatea apei potabile.
  12. Responsabili: Direcția de Sănătate Publică, Comitetele locale pentru situații de urgență

  13. Verificarea condițiilor în care se procesează și păstrează alimentele de origine animală și vegetală, dar și a unităților de alimentație publică din județ și a pensiunilor turistice.
  14. Responsabili: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Olt

     Totodată, prefectul județului a atenționat toate comitetele locale pentru situații de urgență din județ cu privire la luarea următoarelor măsuri, premergător și pe timpul perioadelor caniculare, astfel cum prevede legislația în materie:

  • activarea punctelor de acordare a primului ajutor și mediatizarea acestora în rândul populației;
  • instituirea serviciului de permanență la sediul primăriei;
  • atenționarea populației cu privire la informările/atenționările/avertizările meteorologice specifice;
  • monitorizarea evoluției fenomenelor meteorologice și luarea măsurilor de prevenire a unor situații de urgență;
  • identificarea, împreună cu medicii de familie din localitate, a persoanelor care prezintă risc crescut de evoluție nefavorabilă a stării de sănătate în perioada caniculară (bătrâni, cardiaci, persoane cu probleme psihice etc.) și sprijinirea  acestora pentru depășirea perioadelor caniculare;
  • aplicarea măsurilor de prevenire a riscurilor la persoanele vulnerabile;
  • avertizarea populației cu privire la întreruperea lucrului în aer liber în miezul zilei;
  • adaptarea, dacă situația o impune, a programului serviciilor publice astfel încât deplasarea populației către acestea să se facă în afara intervalelor orare cu temperaturi extreme;
  • informarea organizatorilor de evenimente sportive, culturale, comerciale, etc. cu privire la durata și intensitatea caniculei, pentru a lua măsurile adecvate și dacă se impune suspendarea manifestărilor sportive și culturale ce nu se desfășoară în spații climatizate corespunzător;
  • interzicerea utilizării focului deschis, informând cetățenii cu privire la riscurile ce pot apărea în cazul incendierii miriștiilor, lizierelor și a suprafețelor pe care se află vegetație uscată sau alte resturi vegetale;
  • atenționarea populației cu privire la interzicerea scăldatului în zonele neamenajate și indicarea acestor zone prin montarea de plăcuțe cu „SCĂLDATUL INTERZIS”;
  • aplicarea tratamentelor specifice de combatare a țânțarilor, în condițiile în care vremea caniculară favorizează înmulțirea rapidă a acestora;
  • implicarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență în acțiuni de informare preventivă și control pe timpul caniculei;
  • orice alte măsuri pe care le consideră necesare.

     Prefectul județului recomandă autorităților administrației publice locale să instaleze, în zonele intens circulate, perdele de apă (astfel cum realizează anual Primăria municipiului Slatina), să ude cât mai des trotuarele, dar și să verifice funcționarea în stare corespunzătoare a fântânilor arteziene și a cișmelelor stradale.

     Reiterăm că „Planul de măsuri pentru perioada sezonului estival 2017“ a fost aprobat în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt de la începutul lunii iunie 2017, urmărește realizarea acțiunilor specifice pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate și combaterea efectelor fenomenului de secetă asupra populației și cuprinde inclusiv punctele de acordare a primul ajutor și a apei potabile, la nivelul județului, în perioadele de atenționare/avertizare de caniculă. Planul poate fi consultat pe adresa de internet a Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, www.isuolt.ro (secțiunea Centrul operațional – Activitate CJSU).







Acest articol este trimis de Instituția Prefectului - Județul Olt
http://www.prefecturaolt.ro

URL-ul pentru acest articol este:
http://www.prefecturaolt.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=594